Fotbalistul echipei Manchester United, Wayne Rooney, în vârstă de 23 de ani, se gândește să își facă implant de păr la o clinică din Londra, unde va face o consultație după meciul Angliei cu Andorra, din 10 iunie, informează publicația The People.
Potrivit sursei citate, Rooney a început să se gândească la această schimbare după ce coechipierii de la Manchester United au glumit pe seama părului lui, cumpărându-i o perucă și sugerându-i să se pieptene ca Sir Bobby Charlton.
"Wayne spune că va rămâne în Londra pentru o consultație după meciul naționalei Angliei cu Andorra, din 10 iunie. Dacă va face tratamentul, va mai avea câteva săptămâni până la începerea noului sezon", a declarat o sursă din anturajul fotbalistului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER